Orasul in care locuiesc este, de ceva ani, un adevarat santier. In ultima jumatate de an a devenit si mai si, abia ai pe unde sa mergi, trotuare decopertate, sensuri cu 3 benzi din care numai unul circulabil, PRAF, noroi, masini mari, pietre, vai de pielea, parul, hainele si pantofii, mai ales pantofii mei.
Zic bun, e bine! Se face, se modernizeaza, fie facut mai prost dar se face. O sa pot merge cu tramvaiul nu numai cu autobuzul pana la birou, voi putea vedea alei frumoase, nu voi mai calca peste balti kilometrice si nu ma voi mai impiedica de nenorocitele astea de pietroaie (de-ati sti cati pantaloni am accidentat in genunchi in ultimul an – fiindca eu nu mi-s purtatoare de fusta decat din in in Pasti si atunci simt de parca-s dezbracata).
DAR! Vad un slogan, prin care primaria se lauda: Orasul are prioritate, modernizam din fonduri nerambursabile, nush cate milioane de euro, blabla, bla bla.
Iaaaar (now drums, gentlemen!!!!) finaluuuuul: ne cerem scuze pentru EVENTUALUL disconfort. EVENTUALUL???
Dupa ce ca tac fiindca voi taraganati lucrarile pana se naste mama naibii, dupa ce ca nu poti sa te plimbi prin centrul orasului fara sa te umpli de praf, fara sa vezi schele, masini cu balast si cife de beton, dupa ce ca atunci cand ploua si eu am balerini inot prin noroi, indrazniti sa ma luati in ras?!?
Auzi la ei, eventualul disconfort…
Prosti suntem ca stam si-nghitim toate mizeriile astea.